La Kladovo vorbirea românească
Sună cumva, nici nu știu cum, altfel,
De parcă e lăsată s-o rostească
Oameni ce-și au credința ca model.
Și se aude-n plâns șoptit, de doină,
Venind dintr-un trecut trăit pe-ascuns,
Cu împrumut luând a iernii moină
Simțind înghețul că-i era de-ajuns.
Știe să râdă fără să îi pese
De-acuzatorii ce îi ies în drum,
Ce prin slujirea multor interese
Ajunși la gârbovire sunt acum.
Mă simt surprins de propria tăcere,
Cuvinte n-am, orice aș vrea să spun
Văd tot români, dar alte caractere,
Ce n-au remorca poftei bun comun.
Trezirea-n glas vrea ea să întârzie,
Să pot cuprinde tot ce-i de cuprins,
Găsind, pe rând motiv de bucurie
Că spiritul uman nu e învins.
Altfel vorbește limba românească
La Kladovo, pe un pământ străin,
Rămasă din străbuni să dovedească
Ce rădăcini, în lume, ne susțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu