Bancheta este tare... dar adorm,
Mă copleșește, totuși, oboseala,
Nu pot s-o-nșel... Nici dorul meu enorm
N-o face să accepte învoiala.
Idei ce n-au motive stau îndemn
La multe vorbe vagi și compromise
De tot mai multe gânduri ce sunt semn
Concretului prin pildele din vise.
De dor îmi simt cuvintele cum dor,
Cum alt accent, de mâine, le apasă,
Prin conjugări la timpul viitor
Ce regăsesc uitatul drum spre casă.
Oameni ai legii, parcă în control,
De lunga adormire mă întreabă,
Iar enervarea, scurt, mă dă de gol
Printr-un răspuns de unică silabă.
Nici clipa nu mai are drept model
Odihna nopții ce curând sosește,
Fiind mereu neliniștii hotel,
Sperând că minții rostul îl găsește.
Și tot aleargă neavând opriri,
Găsindu-și multe, fără sens, motive,
De-a compara uitate amintiri
Cu limite de timp exhaustive.
Să dorm n-aș vrea, aș vrea să mai stau treaz,
Ca nimeni să nu știe ce-i cu mine,
Ori să se creadă că îmi e necaz
Că vreamea-mi trece și o alta vine.
Însă adorm, dar îmi apar și-n vis
Și simt acut că o banchetă, tare,
Îmi este vieții vajnic compromis
Ca într-un fel să uit că ea mă doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu