Eu știu că te-ai pierdut pe undeva,
Trecând hotarul dintre da și nu,
Necontenind idei a căuta
Spre a convinge că așa ești tu.
Te-ai rătăcit voind a arăta
Că timpul vieții-i altfel măsurat
Și doar prin ceea ce-i voința ta
Un adevăr se face-adevărat.
Cum nu ai vrut prea multe a schimba,
Oricât prin față stele ți-au trecut,
N-ai înțeles că nu ai cum urca
Când faptele arată c-ai căzut.
Cuvântul spus are o urmă-a sa
Și se aude chiar dacă-i șoptit,
Că de-nțelesuri nu se vrea lăsa
Oricât l-ai vrut, în povestiri dosit.
Acum, prea înapoi nu mai poți da,
Mai poți, recunoscând, a mă iubi,
Ca-n miez de noapte să îmi poți reda
Motive de-a-mi dori o nouă zi.
Și-așa se poate, iarăși, întâmpla
Să ne avem același orizont,
Să înțelegi, din nou, că-n urma mea
Stau urmele învinsului afront.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu