Acum doar simt și spun că timpul trece,
Eu recunosc, nelimitat, că-i greu,
Că ziua așteptării e cât zece
Și ea-i prezentă, parcă, mai mereu.
Dar am idei cu sens de perspective
Și se vădesc, prin întâmplări, cu rost,
Dându-mi o mulțime de motive
Să privesc altfel ceea ce-a fost.
Clare acum mi-s căile bătute,
Prin tot ce-a fost firescul de-nceput,
Pe când lăsai să-mi fie cunoscute
Simțirile de vis deja avut.
Și dacă-atunci trecuta noapte-ntreagă
Am pus-o pe-al dorinței calapod,
Urmarea, nerămasă fără vlagă
Da semne de concretul vieții rod.
Și-ți e știut, prin tot ce se-ntrevede,
Ce va urma, și câte vor mai fi
În umbletu-ți ce clar va defini
Schimbarea ce deja în Cer se vede.
Din tot ce crezi nimic nu mai contează,
Tot ce va fi, va fi cum n-a mai fost,
În adormirea lumii vei fi trează,
Când noapții îi vei da firescul rost.
Timpul îl vezi și-l simți, și tu, cum trece,
Și simți, și-n vis, că pasul ți-i în loc,
Dar și cum jarul tinde să-ți dea foc
Să nu poți să te-mbeți cu apă rece.
N-avem ce face, altfel n-o să fie,
Azi se întâmplă doar ce e normal,
Ca să ajungă, în deplin real,
Trăită, viața, ca-ntr-o poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu